Wednesday, December 02, 2009

________________________________________


Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?
Liniste, Lucian Blaga
Un picur mic de roua
Cazu pe pamant.
-Vai, a murit! striga copilul, cu durere.
-Nu a murit, batranul raspunse.
Doarme doar si viseaza un nor!
Cand se va trezi, el va fi norul,
Si lumea toata de sus, din lumina, o va vedea.
Daca vrei sa vezi cerul,
Trebuie intai sa atingi pamantul.
-Doar atat? se mira copilul.
-Incearca intai! zambi batranul