Monday, December 12, 2011

"Doamne, fa din suferinta
Pod de aur, pod inalt.
Fa din lacrima velinta
Pentru un pat afund si cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri faca-se si vin.
Din cadere - scari si trepte
Pentru un urcus alpin
Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
O cădelniţă spre cer
Şi din fiece dezastru si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
si fă zâmbet înţelept." - Metanie (versuri Radu Gyr)

Sunday, December 11, 2011

Graiul este izvor de neînţelegeri

- Cine eşti tu ? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă…
- Sunt o vulpe! zise vulpea
- Vino să te joci cu mine! o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist…
- Nu pot să mă joc cu tine! zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- E un lucru care prea e dat uitării! zise vulpea. Înseamnă „a-ţi crea legături”…
- A-ţi crea legături?
- Desigur! zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. şi nici tu n-ai nevoie de mine. eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…
- Încep să înţeleg! zise micul prinţ.
undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit…
- Se prea poate! zise vulpea. Pe Pământ întâlneşti tot soiul de lucruri…
- O! dar nu e pe Pământ! zise micul prinţ.
Vulpea se arătă foarte nedumerită:
- Pe altă planetă?
- Da.
- Pe planeta aceea sunt vânători?
- Nu.
Interesant! Dar găini?
- Nici.
- Nimic nu e desăvârşit! suspină vulpea.
Vulpea însă se întoarse la gândurile sale:
- Viaţa mea e veşnic aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, şi toţi oamenii se aseamănă între ei. Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebit de al altora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. al tău mă va chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-i de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi aduc aminte de nimic. Şi asta-i trist! Tu ai însă părul de culoarea grâului. Va fi, de aceea minunat, când tu mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu…
Vulpea tăcu şi se uită îndelung la micul prinţ:
- Te rog… îmblânzeşte-mă! zise apoi.
- Bucuros aş vrea! răspunse micul prinţ - numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim! zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.
Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!
- Ce trebuie să fac? zise micul prinţ.
- Trebuie să ai foarte multă răbdare! răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul este izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine.
A doua zi, micul prinţ veni din nou.
- Mult mai frumos era, dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră… zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiază, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă vor şi cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
- Ce-i acela rit? zise micul prinţ.
- E şi el ceva cu totul dat uitării! zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. Au un rit, spre pildă, vânătorii mei. Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Mă plimb şi eu, atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea vacanţă niciodată.

Astfel micul prinţ îmblânzi vulpea.


(Fragmente din cartea:
Micul Prinţ, de Antoine de Saint-Exupery,

Monday, July 25, 2011

Lecţia fluturelui

Într-o zi într-un cocon a apărut o mică gaură. Un om care trecea prin preajmă s-a oprit pentru un timp ca să observe fluturele ce se forţa să iasă prin această gaură mică. După mai multe încercări, se părea că fluturele a abandonat, deoarece gaura rămăsese la fel de mică. Părea că fluturele a făcut tot ce putea şi nu mai era în stare de nimic altceva.
Atunci omul a decis să ajute fluturele. A luat un cuţit şi a deschis coconul. Fluturele a ieşit imediat. Însă corpul fluturelui era slab şi neputincios; aripile sale erau puţin dezvoltate şi aproape că nu se mişcau.
Omul a continuat să observe, crezînd că, dintr-un moment în altul, aripile fluturelui se vor deschide şi vor putea suporta greutatea fluturelui pentru a putea zbura. Acest lucru nu s-a întîmplat. Fluturele şi-a trăit restul vieţii tîrîndu-se pe pămînt cu corpul său slab şi cu aripile chircite. Nu a putut zbura niciodată. Ceea ce omul nu a înţeles, prin gestul său de bunătate şi prin intenţia sa de a ajuta, a fost că trecerea prin gaura strîmtă a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele să trimită lichidul din corp spre aripi pentru a putea zbura. Era chinul prin care viaţa îl punea să treacă pentru a putea creşte şi pentru a se dezvolta.

Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie în viaţă.
Dacă am trăi viaţa fără să întîlnim obstacole, am fi limitaţi.
Nu am putea fi atît de puternici cît sîntem.
Nu am putea zbura niciodată !

Saturday, July 23, 2011

Rugaciunile vindeca bolile ! spun oamenii de stiinta !

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.
„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg . „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, Dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”[2]

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - „stingerea” completă a cortexului cerebral.
Această stare poate if observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă
vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care NE rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.

Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii > patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va if de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta AR if înţeles sensul rugăciunilor şi l-AR if păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
„Apa „distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, Dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.



Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina
Trad. Din engleză în română Cristina M.
©1999-2009
„Pravda Ru”
[1] De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, Dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate if explicat în termeni omeneşti. (N.T.)
[2] Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că Le-a dispărut obsesia alcoolului, Dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea as „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)


Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor.

Friday, July 22, 2011

Antonie Bloom în Despre credinţă şi îndoială

Ne înşelăm
atunci când gândim că unii cu alţii comunicăm prin vorbire.
Dacă între noi nu există profunzimea tăcerii, cuvintele noastre nu exprimă nimic.
Înţelegerea are loc anume la nivelul în care doi oameni se întâlnesc într-o tăcere profundă, dincolo de orice expresie verbală.

Thursday, July 07, 2011

Fragment din MICUL PRINŢ de Antoine de Saint-Exupery

.....Şi florile se ruşinară.

- Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte! le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemenea vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am adăpostit-o eu sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar cum tăcea. Fiindcă e floarea mea.

Si se duse înapoi la vulpe.
- Rămâi cu bine! zise el…
- Te du cu bine! zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor! spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
- Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
- Numai timpul cheltuit cu floarea mea…! făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
- Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta.
- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.



SFATURI DE LA PAISIE AGHIORITUL

"Sa fii simplu, cuminte, cumpatat, atent la tine insuti. Sa-L simti pe Domnul mereu langa tine. El te va invata cum si cand sa vorbesti si cand sa taci.
-Sa te straduiesti sa devii mai bun
-Ce sa fac, Bunicutule, ca sa fiu mai bun?
Sa te rogi cu mintea permanent. Sa-L iubesti pe Hristos, sa-i iubesti pe oameni, sa nu vorbesti despre altii, sa mergi regulat la biserica, sa citesti Evanghelia, ca sa te lumineze Domnul.
Sa spui mereu adevarul
Pe toate sa le faci linistit
Sa te rogi ca sa devii mai bun
Sa fii bun, ascultator, rabdator, sa nu te mahnesti, sa nu fii prea sensibil, sa nu
stai inchis inauntru, ci sa iesi in mijlocul naturii"

Monday, June 20, 2011

Sunday, June 19, 2011

Parintele Staret Teofilact Murgoci


Cu totii dorim ceva, unii sanatate noua sau altora, case, bani, masini, propasire si functii, lucruri pe care sa ni le inlesneasca semeni mai mari sau mai mici.
Singuratatea e un mare generator de durere si un mijloc de betesugire.
Cind nu mai e nimeni care sa doreasca ceva de la tine, cine ramine linga tine?
E inteleapta povestea impartirii avutului la saraci si apoia trecerii la Dumnezeu dar e atit de nesimpla si complexa.
Spunea si Iisus ca cel bogat e greu de trecut la Dumnezeu, fiindu-i mai usor camilei sa treaca prin urechile acului.
Renuntind la cele lumesti ramii numai cu Dumnezeu si mergi inainte!
Cita putere au calugarii si sihastrii, cita devotiune si curatenie in cuget, sa poata merge pina in ultima clipa, pe drumul Credintei, alaturi avind pe Domnul.
Mi s-a ingaduit, prin generozitatea lui Dumnezeu sa cunosc pe unul dintre soldatii Sai.
Era intr-adevar soldatul lui Hristos.
De copil la manastire, muncit si muncind, crezind pina in ultima clipa in Hristos, imbogatit de har si curatenie, cu suflet de porumbel si voce de tunet, iubind oamenii cu o lumina divina in suflet, parintele Teofilact Murgoci ramine soldatul lui Hristos.
A ridicat in viata lui biserici si manastiri, cunoscind taina zidirii, cladirii si a ridicarii sufletelor cazute.
Stia sa prinda ca un vultur, toate sufletele cazute pe care le ridica cu taria rugaciunii si cu dojana dragostei de oameni.
E singura data in viata cind mi-a fost dat sa gasesc scris pe usa unei camere dintr-o manastire: 'Staret'.
Staretul era frumos ca un parinte ceresc, drept si blind, bun si cu o voce de tunet, curat si iubitor, ii sarutai mina precum un copil bunicului, te blogoslovea si plecai de la el cu putere.
Nadejdea la Imparateasa Cerului, cum altfel?
Lacrima la durerile oamenilor si le ridica inimile, ei il cautau cu dragoste si sete de mingiiere, calugari si mireni, tineri si batrini, oameni avuti si semeni incercati, bogati si nevoiasi, toti ii erau egali in iubire si neuitati in rugaciunile sale.
Cum putea un singur om sa stie atita lume?
Cum a putut sa ridice intr-un loc unde fusese groapa de gunoi, o bijuterie de manastire, sa adune suflete sa vietuiasca in ea si sa dea cintare lui Dumnezeu, mingiind sufletele tuturor cautind linistea in oceanul zbuciumului?
Prin Hristos vom fi liberi si el stia.
Fusese la Ierusalim, in muntele Athos fusese si vazuse miracolul Credintei, vazuse Iordanul cum isi intoarce apele, calcase prin locurile sfinte si a vazut stana desare a femeii lui Loth, prefacuta astfel pentru care s-a intors din drum ca sa vada pedeapsa ingerilor data pacatosilor din orasele pierzaniei.
De Sus, Dumnezeu trimisese har si putere sa ii dea cuvint de zidire.
Stia Cartea Sfinta la buchie dar era pilduitor ca un rege.
Cum a fost posibil sa fie printre noi o asemenea comoara de om?
Multi suspina dupa el si ii duc lipsa.
Indemna la rabdare, cugeta spre iertare si era neinduplecat cind trebuia salvat sufletul oricui, era ca un stejar, avea o vocea ca un tunet, o privire de cautator al socotelilor lui Dumnezeu si o dulce ingaduinta de parinte.
A fost iubit si cind ii sarutai mina stiai ca ii saruti mina Lui Dumnezeu!
Hristos si-a chemat soldatul, de Sus se roaga pentru noi!
Sarut dreapta Parinte Teofilact!