Sunday, June 19, 2011

Parintele Staret Teofilact Murgoci


Cu totii dorim ceva, unii sanatate noua sau altora, case, bani, masini, propasire si functii, lucruri pe care sa ni le inlesneasca semeni mai mari sau mai mici.
Singuratatea e un mare generator de durere si un mijloc de betesugire.
Cind nu mai e nimeni care sa doreasca ceva de la tine, cine ramine linga tine?
E inteleapta povestea impartirii avutului la saraci si apoia trecerii la Dumnezeu dar e atit de nesimpla si complexa.
Spunea si Iisus ca cel bogat e greu de trecut la Dumnezeu, fiindu-i mai usor camilei sa treaca prin urechile acului.
Renuntind la cele lumesti ramii numai cu Dumnezeu si mergi inainte!
Cita putere au calugarii si sihastrii, cita devotiune si curatenie in cuget, sa poata merge pina in ultima clipa, pe drumul Credintei, alaturi avind pe Domnul.
Mi s-a ingaduit, prin generozitatea lui Dumnezeu sa cunosc pe unul dintre soldatii Sai.
Era intr-adevar soldatul lui Hristos.
De copil la manastire, muncit si muncind, crezind pina in ultima clipa in Hristos, imbogatit de har si curatenie, cu suflet de porumbel si voce de tunet, iubind oamenii cu o lumina divina in suflet, parintele Teofilact Murgoci ramine soldatul lui Hristos.
A ridicat in viata lui biserici si manastiri, cunoscind taina zidirii, cladirii si a ridicarii sufletelor cazute.
Stia sa prinda ca un vultur, toate sufletele cazute pe care le ridica cu taria rugaciunii si cu dojana dragostei de oameni.
E singura data in viata cind mi-a fost dat sa gasesc scris pe usa unei camere dintr-o manastire: 'Staret'.
Staretul era frumos ca un parinte ceresc, drept si blind, bun si cu o voce de tunet, curat si iubitor, ii sarutai mina precum un copil bunicului, te blogoslovea si plecai de la el cu putere.
Nadejdea la Imparateasa Cerului, cum altfel?
Lacrima la durerile oamenilor si le ridica inimile, ei il cautau cu dragoste si sete de mingiiere, calugari si mireni, tineri si batrini, oameni avuti si semeni incercati, bogati si nevoiasi, toti ii erau egali in iubire si neuitati in rugaciunile sale.
Cum putea un singur om sa stie atita lume?
Cum a putut sa ridice intr-un loc unde fusese groapa de gunoi, o bijuterie de manastire, sa adune suflete sa vietuiasca in ea si sa dea cintare lui Dumnezeu, mingiind sufletele tuturor cautind linistea in oceanul zbuciumului?
Prin Hristos vom fi liberi si el stia.
Fusese la Ierusalim, in muntele Athos fusese si vazuse miracolul Credintei, vazuse Iordanul cum isi intoarce apele, calcase prin locurile sfinte si a vazut stana desare a femeii lui Loth, prefacuta astfel pentru care s-a intors din drum ca sa vada pedeapsa ingerilor data pacatosilor din orasele pierzaniei.
De Sus, Dumnezeu trimisese har si putere sa ii dea cuvint de zidire.
Stia Cartea Sfinta la buchie dar era pilduitor ca un rege.
Cum a fost posibil sa fie printre noi o asemenea comoara de om?
Multi suspina dupa el si ii duc lipsa.
Indemna la rabdare, cugeta spre iertare si era neinduplecat cind trebuia salvat sufletul oricui, era ca un stejar, avea o vocea ca un tunet, o privire de cautator al socotelilor lui Dumnezeu si o dulce ingaduinta de parinte.
A fost iubit si cind ii sarutai mina stiai ca ii saruti mina Lui Dumnezeu!
Hristos si-a chemat soldatul, de Sus se roaga pentru noi!
Sarut dreapta Parinte Teofilact!

No comments: