Premiul Nobel, refuzat de Tolstoi
Pentru detalii, vezi: Premiul Nobel pentru Literatură.
În 1901, Comitetul Nobel a decis să propună premiul unui scriitor ce părea să corespundă testamentului lui Alfred Nobel şi i-a scris lui Lev Tolstoi. Una dintre condiţiile acordării era recunoaşterea pe plan european a valorii operei. Trei scriitori ruşi fuseseră traduşi în limba franceză: Tolstoi, Dostoievski şi Puşkin. Traducerile fuseseră susţinute financiar de la caseta ţarului Alexandru al III-lea, în ruble-aur.
Tolstoi refuză, motivând că banul este „ochiul dracului” şi că el trăieşte în acord cu normele creştine, ca un adept adevărat al bogomilismului. Un grup de scriitori şi jurnalişti suedezi, între care şi Selma Lagerlöf, s-a constituit într-un comitet de susţinere a lui Tolstoi.[36]
De două ori scriitorul rus a avut ocazia să ajungă şi în Suedia însă n-a mai apucat. Prima dată, atunci când refuzase Premiul Nobel iar a doua oară, atunci când a fost invitat la un Congres Internaţional al Păcii de la Stockholm.

Tolstoi despre Dostoievski într-o scrisoare
Într-o scrisoare adresată lui Strahov, după moartea lui F. M. Dostoievski, Tolstoi scria:

„Cât aş dori să pot spune tot ce simt despre Dostoievski. Dumneavoastră, descriindu-vă sentimentele, aţi exprimat o parte din ale mele. Nu l-am văzut niciodată pe acest om şi n-am avut niciodată legături directe cu el, şi, când a murit, am înţeles deodată că el mi-a fost omul cel mai apropiat, cel mai drag şi mai necesar. Am fost scriitor şi scriitorii sunt cu toţii orgolioşi, invidioşi, în orice caz eu sunt un asemenea scriitor. Dar nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă măsor cu el - niciodată. Toate câte le-a făcut el (toate cele bune şi adevărate) le-am receptat aşa încât cu cât va face mai multe cu atât îmi va fi mie mai bine. Arta îmi provoacă invidie, la fel inteligenţa, dar cele ale inimii doar bucurie. Aşa că l-am şi socotit un prieten de-al meu, şi nici nu mă gândeam să nu-l întâlnesc, şi dacă până acum asta nu s-a întâmplat, mai e, totuşi, timp. Şi dintr-odată la masă - prânzeam singur, întârziasem - citesc: a murit. Şi mi-am pierdut un anume reazăm. M-am zăpăcit, iar apoi mi-am dat seama cât mi-a fost de drag, şi am plâns şi mai plâng şi acum.
În zilele dinaintea morţii lui am citit „Umiliţi şi obidiţi”, şi m-a cuprins duioşia.”
—L. N. Tolstoi - o scrisoare adresată lui N. N. Strahov

Lev Tolstoi: un geniu nemuritor”. Premiera acestui film va avea loc în toată lumea în noiembrie 2010, atunci când se vor împlini 100 de ani de la moartea scriitorului.
Cu toate că lucrările legate de film continuă, secvenţele video sunt deja gata:ele au fost filmate cu 100 de ani în urmă, iar rolul principal a fost interpretat de … însuşi Tolstoi.
Originalitatea proiectului constă în faptul că noul film va fi creat în întregime din secvenţe de arhivă, filmate la începutului secolului trecut, însă realizat prin mijloace artistice.

„Treaba vieţii, menirea ei este bucuria…” Lev Tolstoi.

http://www.youtube.com/watch?v=VV6Id3vkk2c&NR=1

Anul Nou

Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.

Şi-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Şi cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă..

Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare.

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himeră,
Nici un dor n-o să se frângă.

VASILE_MILITARU

L-am visat pe Mos azi noapte, venea tare de departe cu un sac mare in spate sa aduca sanatate, deci asteapta-l ca el vine, dar acum este la mine!

________________________________________


Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?
Liniste, Lucian Blaga

Un picur mic de roua
Cazu pe pamant.
-Vai, a murit! striga copilul, cu durere.
-Nu a murit, batranul raspunse.
Doarme doar si viseaza un nor!
Cand se va trezi, el va fi norul,
Si lumea toata de sus, din lumina, o va vedea.
Daca vrei sa vezi cerul,
Trebuie intai sa atingi pamantul.
-Doar atat? se mira copilul.
-Incearca intai! zambi batranul

RUGĂCIUNE

Crăiasa alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maica prea curată
Si pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugamu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară, Marie!

Mihai Eminescu

Sfantul Ierarh Spiridon

acasa la noi !

Eram asa de obosit
si sufeream.
Eu cred ca sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile isi deschideau pleoapele
si ochii inrositi de neodihna.

Pierdut - m-am intrebat:
Soare,
cum mai simti nebuna bucurie
de-a rasari?

Si-n dimineata aceea fara somn
cum colindam cu pasi de plumb
intr-un ungher ascuns am dat de-un legan.
Paianjenii-si teseau in el maruntele lor lumi,
iar carii-i macinau tacerea.

L-am privit cu gindul larg deschis.
era leaganul,
in care-o mina-mbatrinita azi de soarta mea
mi-a leganat
intiiul somn si poate-ntiiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipait
incet,
incet,
trecutul ca un orb
si fara sa-nteleg de ce
m-am prabusit
si-n hohote
am inceput sa pling deasupra leaganului meu.

Eram asa de obosit
de primaveri,
de trandafiri,
de tinerete
si de ris.
Aiurind ma cautam in leaganul batrin
cu miinile pe mine insumi
- ca prunc.

Lucian Blaga