Fragment din MICUL PRINŢ de Antoine de Saint-Exupery

.....Şi florile se ruşinară.

- Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte! le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemenea vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am adăpostit-o eu sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar cum tăcea. Fiindcă e floarea mea.

Si se duse înapoi la vulpe.
- Rămâi cu bine! zise el…
- Te du cu bine! zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor! spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
- Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
- Numai timpul cheltuit cu floarea mea…! făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
- Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta.
- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.



…

SFATURI DE LA PAISIE AGHIORITUL

"Sa fii simplu, cuminte, cumpatat, atent la tine insuti. Sa-L simti pe Domnul mereu langa tine. El te va invata cum si cand sa vorbesti si cand sa taci.
-Sa te straduiesti sa devii mai bun
-Ce sa fac, Bunicutule, ca sa fiu mai bun?
Sa te rogi cu mintea permanent. Sa-L iubesti pe Hristos, sa-i iubesti pe oameni, sa nu vorbesti despre altii, sa mergi regulat la biserica, sa citesti Evanghelia, ca sa te lumineze Domnul.
Sa spui mereu adevarul
Pe toate sa le faci linistit
Sa te rogi ca sa devii mai bun
Sa fii bun, ascultator, rabdator, sa nu te mahnesti, sa nu fii prea sensibil, sa nu
stai inchis inauntru, ci sa iesi in mijlocul naturii"

Parintele Staret Teofilact Murgoci

Cu totii dorim ceva, unii sanatate noua sau altora, case, bani, masini, propasire si functii, lucruri pe care sa ni le inlesneasca semeni mai mari sau mai mici.
Singuratatea e un mare generator de durere si un mijloc de betesugire.
Cind nu mai e nimeni care sa doreasca ceva de la tine, cine ramine linga tine?
E inteleapta povestea impartirii avutului la saraci si apoia trecerii la Dumnezeu dar e atit de nesimpla si complexa.
Spunea si Iisus ca cel bogat e greu de trecut la Dumnezeu, fiindu-i mai usor camilei sa treaca prin urechile acului.
Renuntind la cele lumesti ramii numai cu Dumnezeu si mergi inainte!
Cita putere au calugarii si sihastrii, cita devotiune si curatenie in cuget, sa poata merge pina in ultima clipa, pe drumul Credintei, alaturi avind pe Domnul.
Mi s-a ingaduit, prin generozitatea lui Dumnezeu sa cunosc pe unul dintre soldatii Sai.
Era intr-adevar soldatul lui Hristos.
De copil la manastire, muncit si muncind, crezind pina in ultima clipa in Hristos, imbogatit de har si curatenie, cu suflet de porumbel si voce de tunet, iubind oamenii cu o lumina divina in suflet, parintele Teofilact Murgoci ramine soldatul lui Hristos.
A ridicat in viata lui biserici si manastiri, cunoscind taina zidirii, cladirii si a ridicarii sufletelor cazute.
Stia sa prinda ca un vultur, toate sufletele cazute pe care le ridica cu taria rugaciunii si cu dojana dragostei de oameni.
E singura data in viata cind mi-a fost dat sa gasesc scris pe usa unei camere dintr-o manastire: 'Staret'.
Staretul era frumos ca un parinte ceresc, drept si blind, bun si cu o voce de tunet, curat si iubitor, ii sarutai mina precum un copil bunicului, te blogoslovea si plecai de la el cu putere.
Nadejdea la Imparateasa Cerului, cum altfel?
Lacrima la durerile oamenilor si le ridica inimile, ei il cautau cu dragoste si sete de mingiiere, calugari si mireni, tineri si batrini, oameni avuti si semeni incercati, bogati si nevoiasi, toti ii erau egali in iubire si neuitati in rugaciunile sale.
Cum putea un singur om sa stie atita lume?
Cum a putut sa ridice intr-un loc unde fusese groapa de gunoi, o bijuterie de manastire, sa adune suflete sa vietuiasca in ea si sa dea cintare lui Dumnezeu, mingiind sufletele tuturor cautind linistea in oceanul zbuciumului?
Prin Hristos vom fi liberi si el stia.
Fusese la Ierusalim, in muntele Athos fusese si vazuse miracolul Credintei, vazuse Iordanul cum isi intoarce apele, calcase prin locurile sfinte si a vazut stana desare a femeii lui Loth, prefacuta astfel pentru care s-a intors din drum ca sa vada pedeapsa ingerilor data pacatosilor din orasele pierzaniei.
De Sus, Dumnezeu trimisese har si putere sa ii dea cuvint de zidire.
Stia Cartea Sfinta la buchie dar era pilduitor ca un rege.
Cum a fost posibil sa fie printre noi o asemenea comoara de om?
Multi suspina dupa el si ii duc lipsa.
Indemna la rabdare, cugeta spre iertare si era neinduplecat cind trebuia salvat sufletul oricui, era ca un stejar, avea o vocea ca un tunet, o privire de cautator al socotelilor lui Dumnezeu si o dulce ingaduinta de parinte.
A fost iubit si cind ii sarutai mina stiai ca ii saruti mina Lui Dumnezeu!
Hristos si-a chemat soldatul, de Sus se roaga pentru noi!
Sarut dreapta Parinte Teofilact!

Premiul Nobel, refuzat de Tolstoi
Pentru detalii, vezi: Premiul Nobel pentru Literatură.
În 1901, Comitetul Nobel a decis să propună premiul unui scriitor ce părea să corespundă testamentului lui Alfred Nobel şi i-a scris lui Lev Tolstoi. Una dintre condiţiile acordării era recunoaşterea pe plan european a valorii operei. Trei scriitori ruşi fuseseră traduşi în limba franceză: Tolstoi, Dostoievski şi Puşkin. Traducerile fuseseră susţinute financiar de la caseta ţarului Alexandru al III-lea, în ruble-aur.
Tolstoi refuză, motivând că banul este „ochiul dracului” şi că el trăieşte în acord cu normele creştine, ca un adept adevărat al bogomilismului. Un grup de scriitori şi jurnalişti suedezi, între care şi Selma Lagerlöf, s-a constituit într-un comitet de susţinere a lui Tolstoi.[36]
De două ori scriitorul rus a avut ocazia să ajungă şi în Suedia însă n-a mai apucat. Prima dată, atunci când refuzase Premiul Nobel iar a doua oară, atunci când a fost invitat la un Congres Internaţional al Păcii de la Stockholm.

Tolstoi despre Dostoievski într-o scrisoare
Într-o scrisoare adresată lui Strahov, după moartea lui F. M. Dostoievski, Tolstoi scria:

„Cât aş dori să pot spune tot ce simt despre Dostoievski. Dumneavoastră, descriindu-vă sentimentele, aţi exprimat o parte din ale mele. Nu l-am văzut niciodată pe acest om şi n-am avut niciodată legături directe cu el, şi, când a murit, am înţeles deodată că el mi-a fost omul cel mai apropiat, cel mai drag şi mai necesar. Am fost scriitor şi scriitorii sunt cu toţii orgolioşi, invidioşi, în orice caz eu sunt un asemenea scriitor. Dar nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă măsor cu el - niciodată. Toate câte le-a făcut el (toate cele bune şi adevărate) le-am receptat aşa încât cu cât va face mai multe cu atât îmi va fi mie mai bine. Arta îmi provoacă invidie, la fel inteligenţa, dar cele ale inimii doar bucurie. Aşa că l-am şi socotit un prieten de-al meu, şi nici nu mă gândeam să nu-l întâlnesc, şi dacă până acum asta nu s-a întâmplat, mai e, totuşi, timp. Şi dintr-odată la masă - prânzeam singur, întârziasem - citesc: a murit. Şi mi-am pierdut un anume reazăm. M-am zăpăcit, iar apoi mi-am dat seama cât mi-a fost de drag, şi am plâns şi mai plâng şi acum.
În zilele dinaintea morţii lui am citit „Umiliţi şi obidiţi”, şi m-a cuprins duioşia.”
—L. N. Tolstoi - o scrisoare adresată lui N. N. Strahov

Lev Tolstoi: un geniu nemuritor”. Premiera acestui film va avea loc în toată lumea în noiembrie 2010, atunci când se vor împlini 100 de ani de la moartea scriitorului.
Cu toate că lucrările legate de film continuă, secvenţele video sunt deja gata:ele au fost filmate cu 100 de ani în urmă, iar rolul principal a fost interpretat de … însuşi Tolstoi.
Originalitatea proiectului constă în faptul că noul film va fi creat în întregime din secvenţe de arhivă, filmate la începutului secolului trecut, însă realizat prin mijloace artistice.

„Treaba vieţii, menirea ei este bucuria…” Lev Tolstoi.

http://www.youtube.com/watch?v=VV6Id3vkk2c&NR=1

Anul Nou

Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.

Şi-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Şi cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă..

Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare.

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himeră,
Nici un dor n-o să se frângă.

VASILE_MILITARU

L-am visat pe Mos azi noapte, venea tare de departe cu un sac mare in spate sa aduca sanatate, deci asteapta-l ca el vine, dar acum este la mine!

________________________________________


Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?
Liniste, Lucian Blaga

Un picur mic de roua
Cazu pe pamant.
-Vai, a murit! striga copilul, cu durere.
-Nu a murit, batranul raspunse.
Doarme doar si viseaza un nor!
Cand se va trezi, el va fi norul,
Si lumea toata de sus, din lumina, o va vedea.
Daca vrei sa vezi cerul,
Trebuie intai sa atingi pamantul.
-Doar atat? se mira copilul.
-Incearca intai! zambi batranul

RUGĂCIUNE

Crăiasa alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maica prea curată
Si pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugamu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară, Marie!

Mihai Eminescu

Sfantul Ierarh Spiridon